Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Dumitru_ Chelariu

Primarul comunei Pomârla, Dumitru Chelariu și prim-vicepreşedintele PDL Botoşani şi îl atacă din nou pe preşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Ţâbuleac, după ce acesta din urmă l-a numit, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, “răsfăţat”. Dumitru Chelariu a declarat, pentru BotoşaniNews, că acesta este caracterul preşedintelului Ţâbuleac şi că el nu se consideră un răsfăţat din moment ce fondurile care au ajuns în comună pentru calamităţi sunt pentru comunitate şi nu pentru el. Primarul de Pomârla a declarat că Mihai Ţâbuleac îşi permite să facă comentarii de la etajul I al clădirii Consiliului Judeţean, clădirea care nu a fost afectată de inundaţii, fără să ştie care a fost realitatea în teren la inundaţiile din 2010.

Am văzut reacţia nefirească a domnului preşedinte şi am răma extrem de surprins, dar asta denotă că nu m-am înşelat în privinţa domniei sale. Îmi pare rău că am ajuns un răsfăţat iar domnia sa un oropsit al sorţii. Îmi cer scuze public pentru ce greutăţi i-am pricinuit alegându-l prin votul nostru şi promovându-l în această funcţie. Îl compătimesc pentru situaţia materială precară în care se zbate, din cauza mea şi a colegilor care l-au susţinut. Era de dorit ca natura să ne răsfeţe cu vreme bună, nu domnul preşedinte, aşa după cum susţine, cu bani daţi prin bunăvoinţa domniei sale, nu conform legii în vigoare. La Dorohoi au murit oameni şi distruse sute de case, de asemenea la Hilişeu, Şendriceni, Pomârla, însă la Palatul administrativ, la etajul I, nu a ajuns apa. De aici denotă şi lipsa de înţelegere a domniei sale. Eu aş fi preferat să ajungă la etajul I şi să vorbească nu din fotoliu, ci în teren “, a spus Chelariu, citat de botosaninews.

Prim-vicepreşedintele PDL Botoşani mai spune că nu era nevoie ca Ţâbuleac să-i vorbească despre conţinutul Legii administraţiei publice locale, pe care o cunoaşte, şi nici despre buget, pentru că acuzele lui au făcut referire strictă la rolul pe care îl au consilierii judeţeni şi preşedintele CJ în angajarea acestor fonduri pentru calamităţi. 

Chelariu a mai precizat că a făcut o greşeală atunci când l-a votat pe Ţâbuleac pe funcţia de preşedinte al CJ, însă a doua oară această greşeală nu se va mai repeta din partea sa.

În ceea ce priveşte funcţia de prim-vicepreşedinte, i-o dau cu mare drag în secunda următoare. El nu-şi doreşte însă funcţie de prim-vicepreşedinte, pentru că nu îl onorează pe domnia sa. El este deja preşedinte al Consiliului Judeţean şi ar mai fi dorit şi preşedinte al partidului. Eu îi pot oferi funcţia de prim-vicepreşedinte cu mare plăcere, dar pe cea de preşedinte nu pot. Eu îi urez să nu aibă parte de răsfăţul de la Dorohoi, Şendriceni sau Pomârla cu case distruse de inundaţii. Asta îi doresc. Dar nu o să mai aibă parte nici de răsfăţ din partea mea cu votul niciodată”, a adăugat Chelariu.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Dumitru_ Chelariu
DorohoiNews.ro, 09-12-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

09.12.2011 la 12:34

ce tot ii plangeti de mila???

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro